Skype Me™!

Căutare cazare

Cu noi veţi găsi locul de cazare pe care l-aţi visat dintotdeauna. Fie vorba de o vacanţă activă sau pasivă, programe culturale, noi vă ajutăm să gasiţi uşor şi rapid cazarea sau programul ideal pentru o vacanţă reuşită!

Destinaţia:
Data sosirii:
Data plecării:
Nu cunosc data sosirii/plecării

Program

Obiceiuri folclorice de Crăciun în satele hunedorene

Obiceiuri folclorice de Crăciun în satele hunedorene
Obiceiuri folclorice de Crăciun în satele hunedorene
20 December, 2022 - 20 December, 2027

În zilele de Crăciun 25, 26 şi 27 decembrie, majoritatea satelor hunedorene abundă în obiceiuri folclorice tradiţionale. Cele mai întâlnite obiceiuri sunt:

-caluşarii - dans popular fecioresc, cu origine pre-romană, fiind cel mai vechi şi mai spectaculos dintre dansurile tradiţionale româneşti. Ceata de caluşari este formată din 8 până la 20 de feciori (în funcţie de tradiţia locală şi de numărul feciorilor din sat) îmbrăcaţi în costum popular tradiţional.

-irozi sau crai - obicei folcloric tradiţional de Crăciun, vechi de 2000 de ani, ce interpretează "sceneta" în care este vorba de Naşterea lui Isus, venirea Magilor urmărind steaua călăuzitoare şi întâlnirea lor cu Irod. Ceata de irozi (crai) este formată din 4-8 baieţi (în funcţie de tradiţia fiecarui sat) cu vârste cuprinse între 12 şi 14 ani, îmbrăcaţi în costum popular tradiţional.

-stelari - obicei folcloric tradiţional de Crăciun, vechi de 2000 de ani, ce vesteşte Naşterea Mântuitorului. Ceata de stelari este formată din 7-10 copii (în funcţie de tradiţia fiecărui sat) cu vârste cuprinse între 7 şi 10 ani. Au ca semn particular steaua împodobită, în unele sate copii fiind îmbracaţi în costum popular tradiţional.

Cetele de caluşari, irozi (crai) şi stelari prezentate mai sus, merg în zilele de Crăciun în satele hunedorene de la o casă la alta, dansul (sceneta) având loc atât în curţile gospodarilor cât şi pe stradă. După dansul (sceneta) din curte, ceata intră în casa gospodarului colindându-l. Acest eveniment face ca atât locuitorii satului cât şi invitaţii aflaţi în sat să urmeze cetele. În casele unde sunt fete de vârste apropiate baieţilor din cete, aceştia le"joacă", formând perechi mixte.